Ecosistemul „gri” sau ecosistemul „verde”?

În deschiderea blogului „Sănătate și longevitate” am început cu un îndemn de a evada din sistem, deoarece numai evadând din el îți vei mări șansele pentru o viață sănătoasă și îndelungată. Ca să vezi de ce am făcut acel îndemn, îți voi spune cum văd eu diferența dintre cele două ecosisteme: cel al vieții, ecosistemul „verde”, și cel al autodistrugerii, ecosistemul „gri”.

Orice ființă, de la microscopica bacterie până la uriașa balenă, trăiește într-un ecosistem, un loc în care este în permanent schimb de informații și energie cu mediul și cu celelalte ființe care-l populează. O perpetuă circulație energo-informațională există între orice organism viu și mediul din jurul său, organismul însuși fiind o rezultantă a acestor interacțiuni de natură energetică și informațională. 

Supraviețuitoare a epocii dinozaurilor, o broască țestoasă dobrogeană, în pădurea Hagieni. Sursa foto: George Balaur

Caracatița, de exemplu, o scoică care a renunțat la cochilie, pentru a se putea deplasa mai repede, este rezultatul a miliarde de ani de evoluție, finalul fiind un organism perfect adaptat mediului în care trăiește. 
Omul, invadatorul Terrei, de la ecuator până la poli, a transformat, în schimb, mediul în care trăia, pentru a se putea întinde dincolo de latitudinile geografice care-i asigurau o temperatură confortabilă. 
Așezările rurale au format de-a lungul mileniilor niște ecosisteme stabile, în care viața a prosperat, iar interacțiunile omului cu mediul și cu semenii lui au avut ca efect menținerea acestor ecosisteme vii, în stare să perpetueze viața tuturor, atât a lor, a oamenilor, cât și a plantelor și a viețuitoarelor care-i ajutau în existența lor, atât a celor domesticite, cât și a celor sălbatice, care le asigura hrana ca vânat sau ca sursă de materiale pentru confecționarea hainelor și a încălțămintei. 

Într-un ecosistem verde viața se desfășoară în ritmul naturii. Sursa foto: George Balaur

Acestea au fost ecosistemele verzi, care, încet, încet, după începerea revoluției industriale, la începutul secolului al XVIII-lea, au fost înlocuite cu orașele, ecosistemele gri, în care „ființele” sunt automobilele, omul devenind, încet, încet, un roboțel, un sclav, care a trebuit să aibă grijă de aceste „ființe cu roți în loc de picioare”.
Cel mai ușor poți vedea diferența dintre cele două ecosisteme, la primul drum pe care-l vei face în afara orașului: ecosistemul gri se întinde în fața mașinii tale, kilometru după kilometru, unde totul înseamnă moarte: poluarea de la țeava eșapamentului, aricii, broaștele, pisicile, câinii și alte animale ucise accidental, oamenii morți în accidentele auto și, alături, de o parte și de cealaltă a acestui ecosistem gri, pădurea, un ecosistem verde, unde viața se desfășoară în toată plenitudinea, armonios, fără intervenția omului.

Să le luăm pe rând și să vedem câteva însușiri ale fiecărui tip de ecosistem:

Ecosistemul verde

-hrana era produsă local, în gospodăria proprie, se consuma proaspătă, nu intervenea în producerea ei industria chimică, transporturile, comerțul, sistemul financiar;

Alimente produse într-un ecosistem verde: din grădină direct în farfurie!
 Legume și fructe din grădina proprie de la Mangalia. Sursa foto: George Balaur

-îmbrăcămintea și încălțămintea se produceau local, prin cultivarea inului, a cânepei, prin folosirea lânii, a blănurilor și a pieilor de animale domestice și sălbatice;

-materialele de construcție erau produse, în marea lor majoritate, pe plan local, utilizând preponderent materialul dominant în zonă: piatra, lemnul, argila, stuful;

-ecosistemele verzi nu produceau deșeuri, totul era reciclat, ca într-un mediu natural sută la sută;

Un sat din Munții Apuseni - un ecosistem verde regenerabil de secole. Sursa:extremeadventure.ro

-construcția caselor se făcea prin ajutorul reciproc al membrilor comunității, prin așa-numita clacă sau alte forme de întrajutorare reciprocă;

-viteza de desfășurare a vieții era una în acord cu natura și cu derularea anotimpurilor;

-natalitatea era ridicată, copiii fiind considerați un ajutor în familie, atât în gospodărie cât și la muncile mai dificile ale câmpului, pe măsură ce creșteau;

- generațiile se ajutau între ele, în multe gospodării existând trei generații în aceeași curte: bunici, părinți, copii;

Într-un ecosistem verde, gunoiul nu exista, totul se recicla în natură. Sursa foto: George Balaur

-copiii creșteau în preajma bunicilor, având un respect deosebit pentru cei vârstnici, de la care preluau înțelepciunea și o foloseau în propria lor viață de timpuriu;

-educația în familie și la școală avea și o componentă morală, individul trebuia să respecte normele morale ale comunității, pentru a se integra în cadrul ei;

-membrii comunității într-un ecosistem verde se cunoșteau personal;

- existența banilor era foarte limitată, oamenii practicând preponderent trocul, la târgurile săptămânale;

-bogăția nu era polarizată ca în marile aglomerări urbane de mai târziu, ca urmare a folosirii preponderente a banului, toate gospodăriile având ca avere ceea ce era necesar pentru întreținerea membrilor familiei.

Un cireș înflorit este o punte de legătură între două specii:albinele și oamenii. Sursa foto: George Balaur

Ecosistemul gri

-prima însușire a ecosistemului gri este aceea că este construit preponderent pentru automobile, ele fiind de fapt ”ființele” pentru care se construiește infrastructura: străzile gri, parcările gri, pasajele, podurile gri, benzinării, toate sunt făcute cu rolul de a facilita deplasarea acestor „ființe cu patru roți”, în slujba cărora s-a pus omul. Ecosistemul verde devine ceva infim în întreaga construcție a ecosistemului gri, rezumându-se la câteva insule de verdeață ,numite „parcuri”, și la câțiva copaci strangulați de asfalt;

Lebede dependente de om într-un ecosistem gri: portul turistic Mangalia. Sursa foto: George Balaur

-viteza cu care se desfășoară viața în ecosistemul gri este cea a „ființelor” dominante în acest ecosistem, fiind o viteză care supune la stres și la consum nervos corpul omenesc, al cărui sistem nervos este conceput de natură să reziste la viteza de desfășurare a vieții în ecosistemul verde, unde iarba nu se grăbește să crească și fructul nu se grăbește să se coacă;

-hrana pentru om este produsă în afara ecosistemului gri, uneori la mii și zeci de mii de kilometri distanță, fiind necesare consumuri enorme de energie pentru a aduce hrana de pe câmp în farfuria consumatorului, spre deosebire de producerea hranei în ecosistemul verde, unde este produsă și consumată pe loc;

-ecosistemele gri produc cantități enorme de deșeuri, implicând costuri uriașe pentru distrugerea sau reciclarea lor;

Ecosistemele gri produc cantități uriașe de gunoaie. Sursa foto: albacitynews.ro

-materialele de construcție, îmbrăcămintea, încălțămintea, obiectele casnice și majoritatea obiectelor necesare omului în ecosistemul gri, sunt produse în afara acestui ecosistem, acesta prelungindu-se în exterior prin drumuri și autostrăzi, tot gri, până la sursa productivă. Paradoxul este că ecosistemul gri se prelungește până în inima ecosistemului verde, prin agricultura industrializată, care folosește masiv în activitatea ei industria chimică și pe cea constructoare de mașini. Dacă vezi un lan verde de grâu, fără nici un fir de buruiană, acela nu aparține ecosistemului verde, ci celui gri;

-deși mulți oameni aparținând ecosistemului gri muncesc în cadrul acestuia, mulți sunt nevoiți să muncească în afara lui, în alte ecosisteme gri, aflate la mari distanțe. Acest lucru este vizibil în marile metropole americane, unde oamenii muncesc la câteva ore distanță de locul unde locuiesc, rezultând un imens consum de energie pentru deplasarea zilnică;

Un ecosistem gri e vulnerabil la toate crizele: naturale, economice, sociale. Sursa foto: wikipedia.org

-acolo unde sunt nevoiți să muncească ambii părinți, în marea majoritate a cazurilor, copiii lor rămân în grija altor oameni, iar la vârsta adolescenței mulți cad pradă ecosistemului corupător al curții dintre blocuri, unde înflorește consumul de tutun, alcool și droguri, unde crește criminalitatea și se formează „haitele” umane, acea categorie de oameni care, crescuți printre zgârie-nori, devin foarte agresivi și greu de integrat într-o societate care îi agresează, la rândul ei;

-natalitatea scade, așa cum se întâmplă în cazul tuturor ființelor ținute captive. Natalitatea ridicată în cazul țărilor sărace, unde oamenii trăiesc în marea lor majoritate în ecosisteme verzi, este în armonie cu natura, pe când într-un ecosistem gri, datorită stresului la care este supus organismul, datorită robotizării ființei umane, devenită o anexă a mașinăriilor automatizate de tot felul, natalitatea scade. 
Cum putem explica natalitatea foarte scăzută în cazul Germaniei, de exemplu, una dintre țările cele mai dezvoltate din punctul de vedere al ecosistemelor gri? De ce oare omul, ca specie, odată ajuns la bunăstare, încetează să se mai înmulțească? Nu cumva bunăstarea aceasta de tip industrial, prin acumularea de obiecte ce ne măresc gradul de confort, este ceva greșit? 

Invazia ecosistemului gri în cel verde: câmp de sonde cu fracturare hidraulică. Sursa imaginii: Google Earth.

Oare nu era mai bine ca omul să rămână la stadiul ecosistemului verde, aflat în armonie cu natura, unde viața se desfășura în ritmul și viteza naturale? Mulți din cei pe care-i cunosc personal, care sunt nevoiți să locuiască în prezent în țări occidentale industrializate, spun că tot mai bine este acasă; simt că au intrat într-un sistem robotizat care nu este propice vieții, cu toată curățenia, ordinea socială și bunăstarea materială mai bună decât în țara de origine;

-bogăția este extrem de polarizată, deoarece ecosistemul gri produce „bani” și nu ceva natural, care să susțină viața, acest lucru ducând la posibilitatea ca un singur individ să poată acumula nelimitat, lucru care într-un circuit natural al resurselor, într-un ecosistem verde, nu este posibil;

No job, no home! O realitate crudă a ecosistemelor gri, practic inexistentă în ecosistemele verzi. Sursa: captură ecran Google Image Search.

-o altă însușire a ecosistemelor gri este vulnerabilitatea extremă a ființelor omenești în cazul unor cataclisme naturale (cutremure, inundații, incendii, uragane) sau sociale, provocate de om (crize financiare, crize economice, războaie). Un locuitor al unui ecosistem verde, care-și produce singur hrana, apa, căldura, îmbrăcămintea și alte obiecte de folosință în gospodăria proprie, va fi foarte puțin afectat de oricare din aceste crize, spre deosebire de locuitorul ecosistemului gri, unde viața îi va fi distrusă în urma unor astfel de crize. S-a văzut acest lucru în cazul uraganului Katrina în SUA și, mai recent, în cazul recentei crizei economico-financiare, provocate de om, unde o bună parte din populația ecosistemelor gri a ajuns „jobless” și „homeless”, fără loc de muncă și fără locuință. 

Imagini cu dezastrul uraganului Katrina. Sursa imaginii: captură ecran Google Image Search .

Mai mult decât atât, întregi ecosisteme gri se pot prăbuși într-un timp extrem de scurt, cum este, de exemplu, orașul Detroit din SUA, care este un oraș în ruină, acolo unde (odinioară) înfloritoarea industrie a automobilului a fost relocată în țări în care oamenii trăiau preponderent în ecosisteme verzi. La fel s-a întâmplat și în cazul orașelor miniere, ecosisteme gri prin excelență, distrugătoare ale mediului: cele mai multe orașe fantomă sunt cele în care a funcționat temporar industria extractivă și care a încetat brusc, la un moment dat. Ele pot fi găsite, încă, pe toată suprafața Terrei, din Namibia, până în nordul Canadei. 

Orașul-fantomă Kolmanskop, fost minier, din Namibia, un ecosistem gri mort.
Sursa:thevintagenews.com

Orașul Detroit după ce industria auto l-a părăsit: un ecosistem gri muribund!
Sursa foto:www.againstcronycapitalism.org

Să comparăm viața unui astfel de ecosistem gri cu viața unui ecosistem verde, un sat din munții Apuseni, de pildă, unde viața se desfășoară de secole, poate de milenii, în armonie cu forțele regeneratoare ale naturii. 

Oare de ce fundația prințului Charles al Marii Britanii, cumpără case tocmai în aceste ecosisteme verzi? 
Poate că el a văzut ceea ce noi nu vedem, orbiți fiind, după așa-zisa „revoluție” din `89, de sclipiciul kitsch al Occidentului: faptul că extraordinara biodiversitate a țării noastre este o valoare perenă extraordinară, imposibil de cuantificat în bani.

 Să punem și o imagine optimistă: pădurea este un ecosistem verde ce se regenerează 
pe termen nelimitat dacă nu intervine omul. 
Sursa foto: George Balaur

Bine, și ce-i de făcut acum? Mai putem noi, oamenii simpli, schimba mersul societății, în ansamblul său? Părem a fi atrași hipnotic cu toții de ecosistemul gri. Sufocați de cenușiul asfaltului și al betoanelor, evadăm săptămânal, câteva ore, o zi, două, în ecosistemul vieții, cel verde, de unde mulți am plecat, fie direct, fie cu o generație, două, în urmă!

Schimbarea poate veni, dar nu peste noapte. Conștientizarea faptului că finalitatea unui ecosistem gri este, mai devreme sau mai târziu, autodistrugerea și mutarea noastră în ecosisteme verzi, pentru că numai ele și-au dovedit viabilitatea de-a lungul mileniilor.

Bine, bine, dar cum rămâne cu „progresul tehnologic”, cu dorința noastră de a călători, cu confortul pe care ni-l dau toate obiectele cu care ne-am înconjurat existența?

O imagine-simbol în care se vede lupta naturii cu ecosistemul gri, creat de om, luptă din care natura iese, la final, învingătoare! Foto: Scienze Fanpage-pagină FB

La întrebarea asta, răspunsul ar fi că la un moment dat va trebui să alegem, ca omenire, ca specie, ecosistemul în care vrem să trăiască urmașii noștri. Recent, președintele SUA a declarat oficial că cel mai mare poluator al planetei a luat hotărârea să schimbe radical, în cel mai scurt timp posibil, modul de producere a energiei. Este un prim pas, dar motorul schimbării nu poate veni decât din alegerile pe care le facem fiecare, la nivelul preferințelor individuale, legate de orice aspect al vieții, și să ne punem cât mai des întrebarea, la fiecare alegere făcută, dacă acea alegere aparține vieții într-un ecosistem verde, al vieții, sau aparține unui ecosistem gri, al autodistrugerii pe termen lung.

George Balaur, Mangalia, 23 august 2015